miercuri, decembrie 10, 2025
  • Despre
  • Publicitate
  • Contact
Ilfov Expres
  • Home
  • Local
  • Video
  • Monden
  • National
  • Internațional
  • Alegerea Editorilor
  • Login
No Result
View All Result
Ilfov Expres
Home Internațional

Donald Trump efectuează prima vizită în Europa după ce a câştigat alegerile, la redeschiderea Catedralei Notre Dame, în timp ce Franţa e în criză politică

by admin
decembrie 6, 2024
in Internațional
0 0
0
Donald Trump efectuează prima vizită în Europa după ce a câştigat alegerile, la redeschiderea Catedralei Notre Dame, în timp ce Franţa e în criză politică
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter



Catedrala medievală, care a fost devastată de un incendiu în 2019, a fost reconstruită într-un efort minuţios care a durat cinci ani, implicând aplicarea unor metode de tâmplărie care datează din secolul al XIII-lea, potrivit The Guardian.

Festivităţile se vor întinde pe parcursul a două zile, începând cu un discurs al preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, urmat de o ceremonie liturgică în interiorul catedralei.

Dar pentru Macron, ceea ce ar trebui să fie un moment de triumf vine într-un moment de criză politică, după ce prim-ministrul a fost dat jos în urma unui vot de neîncredere.

Pentru a agrava suferinţa lui Macron, Comisia Europeană încearcă să finalizeze un acord comercial între UE şi blocul Mercosur din America de Sud, despre care Franţa afirmă că reprezintă o …



Citeste mai mult..

Related posts

Cine ar fi trebuit să inițieze proiectul privind pensiile magistraților? Replica lui Ciprian Ciucu

Cine ar fi trebuit să inițieze proiectul privind pensiile magistraților? Replica lui Ciprian Ciucu

octombrie 21, 2025
Patru judecători CCR sunt magistrați sau au soți magistrați, nu există influență PSD

Patru judecători CCR sunt magistrați sau au soți magistrați, nu există influență PSD

octombrie 21, 2025

POPULAR NEWS

  • SIGNAL IDUNA sprijină Autism Voice, una dintre cele mai active organizații din România în sprijinirea copiilor și tinerilor cu autism

    SIGNAL IDUNA sprijină Autism Voice, una dintre cele mai active organizații din România în sprijinirea copiilor și tinerilor cu autism

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
  • Piedone e nemilos și anunță sancțiuni uriașe pentru furnizorii de energie și gaze! Cei care încalcă plafonarea prețurilor riscă amenzi usturătoare

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
  • SIGNAL IDUNA sprijină programul PEDITEL, singurul serviciu gratuit de asistență telefonică pediatrică din România

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
  • Trecutul tenebros al lui Ionel Emanuel Oproiu, vătaf pe moșia statului român: legături fierbinți cu o subalternă

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
  • Scandal la Dragomireşti Vale, Ilfov: Primarul PNL, candidat unic în republica Belarus instituită de Mafia

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
Ilfov Expres

ilfovexpres.ro este un director de presa unde puteți găsi știri din Judetul Ilfov, dar și știri naționale, internaționale. Nu ne asumăm responsabilitatea pentru conținutul anumitor știri prezente pe website-ul nostru. Unele informații si stiri sunt preluate de pe alte website-uri de știri sunt pur informative.

Follow us on social media:

Recent News

  • Prognoza meteo pentru următoarele zece zile și vremea de weekend în Chiajna, Ilfov
  • Prognoza și condițiile meteo pentru Izvorani, Ilfov: Ce ne așteaptă?
  • CF Inter Ilfov și CSL Nanov se întâlnesc astăzi: scor în timp real, statistici și echipe!

Category

  • Afaceri de succes
  • Alegerea Editorilor
  • Campanii Umanitare
  • Internațional
  • Local
  • Monden
  • National
  • Video

Recent News

Prognoza meteo pentru următoarele zece zile și vremea de weekend în Chiajna, Ilfov

decembrie 9, 2025
Prognoza și condițiile meteo pentru Izvorani, Ilfov: Ce ne așteaptă?

Prognoza și condițiile meteo pentru Izvorani, Ilfov: Ce ne așteaptă?

decembrie 5, 2025
  • Despre
  • Publicitate
  • Contact

© 2023 ilfovexpres.ro

No Result
View All Result
  • Home
  • Video
  • Local
  • Monden
  • National
  • Internațional
  • Alegerea Editorilor

© 2023 ilfovexpres.ro

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In

Add New Playlist