Bulgaria, Grecia şi România lucrează intens la marele proiect care va interconecta cele 3 țări. vor prevedea în bugetele lor garanţii în valoare totală de 6 miliarde de euro pentru realizarea proiectului de conectivitate a transportului şi a conductelor de la oraşul grec Salonic de la Marea Mediterană, prin Kavala, Alexandroupolis, apoi prin oraşele bulgare Burgas şi Varna până la Constanţa, potrivit Mediapool. De asemenea, în cadrul aceluiași proiect se are în vedere construirea unui tren de mare viteză care va pleca din Grecia de la Alexandroupolis și va ajunge în România, la Silistra, județul Călărași.
Întregul proiect ar urma să se realizeze în 5 ani, iar liderii din Grecia, Bulgaria și România vor semna un acord. Banca Europeană de Investiții și Comisia Europeană au dat undă verde și vor oferi finanțare pentru acest proiect.
Ministrul bulgar de Finanțe a oferit detalii ale proiectului
“Un rol cheie pentru…